Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui. Şi ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul sau? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb, pentru sufletul sau? Iar cine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in acest neam desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni in slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri. Apoi a zis catre ei: adevarat va spun voua ca sunt unii, din cei care stau aici, care nu vor gusta moarte, pana cand nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind cu putere.(Marcu 8, 34-38; 9, 1)


Dragii mei

Duminica aceasta îl ascultăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbindu-ne despre Cruce şi despre însemnătatea ei în viaţa noastră.


Când Domnul ne spune în Evanghelie că oricine vrea să-I urmeze, să se lepede de sine, această cerință pare dură, putând crede că ne impune o povară. Dar porunca nu este o povară atunci când este dată de cel care te și ajută să o împlinești. În ce loc îl urmăm pe Iisus, dacă nu acolo unde El a fost deja? Știm că a înviat și că S-a înălțat la ceruri; așadar, acolo trebuie să-L urmăm. Nu este nici un motiv de disperare; singuri, nu putem face nimic, dar avem promisiunea lui Hristos… Cine pretinde că rămâne în Hristos trebuie să meargă așa cum a mers El.

Îl vei urma pe Hristos? Atunci fii smerit, așa cum și El a fost smerit. Păcatul omului a făcut calea plină de obstacole. Învierea lui Hristos a făcut calea netedă. Mergând El însuși pe ea, a transformat și cea mai strâmtă potecă într-un drum regal. Este nevoie de două picioare pentru a alerga pe acest drum și acestea sunt smerenie și milostenia. Fiecare vrea să ajungă în vârf, iar prima treaptă ce trebuie urcată este smerenia. De ce vrei să faci pași prea mari pentru tine? Vrei să cazi, în loc să urci? Începe cu primul pas, care este smerenia, și deja vei începe să urci.

Cât de greu și de dureros pare aceasta! Domnul a cerut ca oricine vine la El să se lepede de sine. Dar ceea ce poruncește nu este nici greu, nici dureros când El însuși ne ajută, în așa fel încât ceea ce ne cere să poată fi îndeplinit. Deoarece orice pare dificil în ceea ce este plăcut, dragostea îl face ușor .

Biserica de pe pământ se numeşte Luptătoare şi are nevoie de luptători viteji. Biserica din cer se numeşte Biruitoare şi îi primeşte doar pe biruitori. Laşii nu au loc nici în Biserica de jos, nici în cea de sus, ci în iad. Şi ce poate fi mai groaznic decât a ne teme aici şi a nu ne teme de iadul cel veşnic?

Este foarte caracteristic că Hristos nu forţează cu desăvârşire pe nimeni ca să-L urmeze. Omul este liber, însă conform legii va suporta şi consecinţele acestei alegeri libere a sa. De aceea se accentuează: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8:34).

Drumul lui Hristos este Crucea. Dar în sfârşit, ce nu este cruce în viaţa omului? Chiar şi acest păcat costă atât de mult (şi în bani şi în devastarea sufletească), acest păcat care îl face pe om să îngenuncheze, să-şi distrugă moralitatea şi să se degradeze… Prin urmare, văzând lucrurile obiectiv din acest punct, „va folosi”, pentru ca sufletul nostru să se mântuiască, „să-l pierdem pentru Hristos şi pentru Evanghelia Sa”.

Aşadar, este nevoie de crucificare, de răstignire. Nu doar de semnul crucii, pe care-l fac mamele copilaşilor luându-le mânuţa. Crucificare sau răstignire înseamnă să loveşti la rădăcină patimile, răutăţile, defectele tale, să-ţi omori păcatul ce-l ai în tine. Şi aşa cum cel răstignit nu poate să fure sau să facă alt rău, pentru că mâinile lui sunt pironite, aşa şi cel care îşi omoară patimile devine inapt pentru păcat.

Vă aștept la Sfânta Liturghie

Cu pace și binecuvântare

pr.Cristian Silviu