“Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult, si indata au rasarit, pentru ca nu era pamantul adanc. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit sa auda” (Matei 13, 3-9).

Dragii mei

Din mulţimea parabolelor rostite de Mântuitorul, cea care se apropie mai mult de sufletul nostru, al tuturor, este Pilda Sămănătorului, din Sfânta Evanghelie din Duminica aceasta şi pe care Mântuitorul a spus-o chiar la începutul propovăduirii Sale.

Este una dintre cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos. Frumoasă, pentru că este simplă. Frumoasă, pentru că este luată din viaţa de toate zilele. Ea este o stare trăită de oricare muncitor agricol. Din ea se vede cât de mult preţuieşte Mântuitorul ocupaţia noastră de bază, încât îşi aseamănă chemarea Sa cea mai înaltă cu munca „sămănătorului”.

Cuvântul cel bun ajunge din nefericire numai până la urechea unor ascultători, fără a putea pătrunde şi în inimă, căci pe drumul ce duce de la ureche la inimă el este răpit de îndemnuri rele, de obiceiuri murdare şi de simţăminte josnice şi de înclinări de care sufletul său nu vrea să se lase, aşa că învăţătura cea bună nu prinde rădăcini.

Să facem, dragii mei, ca în inima noastră să încolţească şi să aducă roade sămânţa cea bună, însutit. Faptele noastre să fie asemenea tămâiei mirositoare, să fie cheia de aur cu care să deschidem comoara cea de mare preţ a bunătăţilor dumnezeieşti.

Vă aștept la Sfânta Liturghie

Cu pace și binecuvântare,

pr. Cristian Silviu