Blog Image

preluat de pe blogul parohiei

Pastorala la inceputul Postului Mare anul 2016

Pastorale Posted on Sat, October 29, 2016 20:21:52

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord este alcătuită din două Eparhii: Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, cu sediul la Nurnberg, în Germania şi Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm, în Suedia.

Sinodul mitropolitan, format din Părintele Mitropolit Serafim, Părintele Episcop Macarie şi Părintele Episcop vicar Sofian Braşoveanul, vă adresează această Scrisoare pastorală la începutul Postului Mare cu un scop precis şi anume acela de a ne solidariza cu toţii, prin post şi rugăciune, cu creştinii din întreaga lume care suferă din cauza credinţei lor. Potrivit informațiilor pe care le primim prin mijloacele mass-media, creştinii sunt la ora actuală cei mai persecutaţi din lume. Un studiu arată că numai în anul 2015 au fost omorâţi, din motive religioase, mai mult de 7000 de creştini, în afară de cei din Coreea de Nord, Siria şi Irak unde nu există, deocamdată, o evidenţă clară a celor uciși sau prigoniţi. Între aceştia se numără şi doi mitropoliţi: Pavel, fratele actualului Patriarh al Antiohiei şi Grigorie din Biserica siriacă, răpiţi cu trei ani în urmă. Potrivit aceluiaşi studiu, în anul 2015 au fost atacate sau distruse 24.000 de locaşuri de cult, dublu faţă de anul 2014.

Dar pe lângă persecuţia din afară împotriva creştinismului, există şi o „persecuţie” dinăuntru, mai perfidă şi mai periculoasă, pentru că credinţa este atacată în însăşi fiinţa ei. Este vorba de „demonul secularizării” care ne face să căutăm numai lucrurile materiale şi plăcerile vieţii, pentru ca să uităm de Dumnezeu şi de viaţa de după moarte, precum și de „demonul libertăţi” care vrea să ne elibereze de aşa-zisa „povară” a legilor moralei evanghelice şi chiar ale firii, pentru ca să fim cu totul liberi, ceea ce în realitate înseamnă să fim cu totul robi ai păcatului. Constatăm cu durere că pentru omul modern păcatul nu există. Oamenii de astăzi nu mai înţeleg şi nu mai recunosc realitatea sclaviei în care îi împinge păcatul, ceea ce-i face să proclame drept libertate înrobirea faţă de patimi. „Adevărat vă spun vouă: Oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului” (Ioan 8, 34).

Societatea în care trăim, deşi are fundamente creştine, nu se mai conduce după principiile evanghelice care promovează viaţa şi o fereşte de degradare, ci adoptă legi imorale şi împotriva naturii, care cu timpul o ruinează. Robia sau sclavia păcatului nu poate să aducă omului fericirea pe care şi-o doreşte. Dimpotrivă, păcatul, oricare ar fi el, este o dramă împreunată cu tot felul de boli şi suferinţe, sufleteşti şi trupeşti, precum și cu nereuşite în viaţă, care-l fac pe om nefericit. Singura noastră salvare este Hristos Care ne aşteaptă, ca pe fiul risipitor, să ne întoarcem la El prin pocăinţă, adică prin recunoaşterea păcatelor şi mărturisirea lor în Scaunul Spovedaniei şi îndreptarea vieţii după poruncile lui Dumnezeu.

Demonii care-l ispitesc pe om şi-l îndeamnă la păcat, pentru ca apoi să-l robească, nu ies decât prin rugăciune şi prin post (Matei 17, 21). De aceea vă chemăm pe voi toţi, fiii noştri duhovniceşti, să înmulţiţi rugăciunea şi să postiţi cu deosebire în această perioadă a Postului Mare, punând înaintea Mântuitorului Iisus Hristos gândul şi dorinţa noastră ca să-i apere pe cei ce cred în El, să-i ierte şi să-i întoarcă de la răutatea lor pe vrăjmaşii creştinilor, iar pe noi, cei credincioşi, să ne izbăvească de robia păcatului, să ne păzească de tot răul şi să ne împlinească cererile cele bune, spre mântuire şi viaţă veşnică. Cu deosebire în acest Post să încercăm să citim zilnic, pe lângă rugăciunile obişnuite de dimineaţa şi seara, Paraclisul Maicii Domnului şi din Psaltire (cine poate, o catismă pe zi). De asemenea, să nu uităm să citim mereu Cuvântul lui Dumnezeu din Noul Testament, care ne dă viaţă. Să facem de asemenea, zilnic, cât mai multe metanii, atât de folositoare sufletului şi trupului.

Pe cei care sunteţi obişnuiţi cu postul şi vă simţiţi în stare, vă îndemnăm să postiţi miercurea şi vinerea fără să gustaţi nimic, nici chiar apă, până seara, sau cel puţin până la ora trei după amiază, ceasul morții Mântuitorului pe cruce, pentru păcatele noastre. După Tradiţia veche a Bisericii, a posti înseamnă a nu gusta nimic până seara. Postul mai sever este o mare binecuvântare pentru viaţa noastră, atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Cel ce posteşte după rânduiala Bisericii, va fi mult mai sănătos decât cel care nu posteşte. Toţi Părinţii spun că postul este rânduit de Dumnezeu nu pentru omorârea trupului, ci a patimilor care ucid trupul.

Însă rugăciunea şi postul sunt bineprimite de Dumnezeu numai dacă suntem încadraţi în Biserică, participând activ la viaţa parohiei de care aparţinem, rugându-ne împreună la Sfânta Liturghie şi împărtăşindu-ne cât mai des cu Trupul şi Sângele Domnului. Rugăciunea în biserică şi rugăciunea particulară, făcută acasă, pe drum, la lucru, în toată vremea şi în tot locul, ca şi postul din miercurile şi vinerile de peste an, precum şi din cele patru Posturi mari, ne fac mai buni şi mai blânzi. Rugăciunea şi postul înmulţesc în inima noastră dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, cu care trebuie să trăim în pace şi în înţelegere şi să-i ajutăm la nevoie. Nu putem posti şi nu putem să ne rugăm cu adevărat decât dacă ne silim să iubim pe semenii noştri, începând cu cei din familia noastră.

Şi pentru că suntem în Duminica iertării, să ne cerem iertare de la toţi cei pe care i-am supărat cu cuvântul sau cu fapta, pentru ca rugăciunea şi postul nostru să fie bineprimite de Dumnezeu.

Noi suntem cei dintâi care cerem iertare de la frățiile voastre, preoţii şi credincioşii încredinţaţi nouă de Dumnezeu spre păstorire.

Bunul Dumnezeu să primească rugăciunea şi postul nostru şi să întoarcă la pocăinţă, pe potrivnicii creştinilor de pretutindeni, ca să viețuim cu toții în iubire și în facerea de bine!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

+SERAFIM

Arhiepiscopul ortodox român

al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi

Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord

+MACARIE

Episcopul ortodox român

al Europei de Nord

+SOFIAN Braşoveanul

Episcop-vicar

al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române

a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului



Duminica a 22-a după Rusalii

Mesaje duminicale Posted on Sat, October 29, 2016 20:10:50

-Bogatul nemilostiv și săravul Lazăr

Zis-a Domnul pilda aceasta:

“Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului, iar cainii venind ii lingeau bubele lui. Si a murit saracul; a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. Şi a murit si bogatul si a fost inmormantat. Şi in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. Şi strigand a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci rau ma chinuiesc in aceasta vapaie! Dar Avraam a zis: Fiule, ti-adu aminte: Ai primit cele bune ale tale in viata ta, iar Lazar pe cele rele. Acum aici el se mangaie, iara tu te chinuiesti. Iar peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie adanca, incat cei care voiesc sa treaca de aici la voi, sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi. Iar el a mai zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna si lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. I-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei. El a zis: Nu, parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti” (Luca 16, 19-31).

Dragii mei

Evanghelia de astăzi ne aduce în faţa ochilor noştri sufleteşti o mare dramă. Un om bogat care toată viaţa lui a petrecut „în porfiră şi în vison” ajunge, în lumea cealaltă, să se chinuiască în iad. Iar un sărac, pe nume Lazăr care a petrecut în lipsuri, râvnind la fărâmiturile ce cădeau de la masa bogatului, a ajuns în „sânul lui Avraam”. Drama este cu atât mai mare cu cât, din focul iadului, bogatul vede pe Lazăr petrecând cu patriarhul Avraam (probabil, pentru prima oară are ochi şi pentru el). Şi, avem cu toţii neplăcuta surpriză să vedem că bogatul – care, de astă dată manifestă „bun simţ”, a învăţat între timp să se şi roage, el care ştia doar să mănânce, să bea şi, eventual să dispreţuiască pe săracul Lazăr de la poartă. Iadul nu este „opera” lui Dumnezeu. Noi oamenii, în chip liber şi conştient, ni-l „construim” singuri, atunci când trăim şi deprindem o viaţă deşartă ce nu mai poate fi „continuată” dincolo de moarte. Înţelegem deci că în iad se va ajunge nu din vina lui Dumnezeu, ci din vina personală a fiecăruia.

*

Bogatiile lumii te hranesc si au rostul lor, dar nu-ti dau vesnicia. Tu le poti insa transforma. Aici este taina: poti transforma bunatatile lumii in cai spre vesnicie. Tot ce este zidit, creat, nu e vesnic, e trecator. Au sesizat inteleptii: o bucata de paine este materie; daca ma indop cu ea, si vad in ea viata mea, totul, atunci eu traiesc in materie, in ce este muritor. Dar cand bucata de paine o dau celui flamand, atunci calea painii mele spre cel flamand este calea spre imparatia lui Dumnezeu. Ea devine atunci cale a vesniciei. Lazar, cu certitudine, prin increderea pe care o avea in Dumnezeu purta in el arvuna vesniciei.

Vå aștept la Sfânta Liturghie,

Cu pace și binecuvântare,

pr.Cristian Silviu