Sărbătoarea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt arată faptul că există o legătură între Duhul Sfânt și Dumnezeu-Cuvântul. De aceea, Duhul Sfânt Se arată în chip de limbi de foc. Deci, limba exprimă ceea ce gândește mintea. Duhul Sfânt Se coboară nu pe umerii sau pe buzele Apostolilor, ci deasupra capului pentru ca să arate că persoana își exprimă identitatea prin ceea ce gândește și ceea ce vorbește. Mintea și limba sunt legate întrucât limba exprimă gândirea minții. Deci, când se sfințește capul se sfințește întreg trupul și prin aceasta Duhul Sfânt Se arată ca Unul care face cunoscută lumii lucrarea lui Dumnezeu Cuvântul. Duhul Sfânt nu învață ceva diferit de Hristos, ci ne împărtășește nouă învățătura lui Hristos și viața lui Hristos din Sfintele Taine. Duminica aceasta vom ține Sfânta Liturghie dimineața devreme începând cu ora 3.00. Cu pace și binecuvântare, pr.Cristian Silviu